Valul schimbarii

Helloooo people!! Miss me?
Vai de capu si de zilele mele, am lipsit de aici aproape 7 luni?!? Nici nu mi-am dat seama cum a trecut timpul. Zici ca m-a supt vreo gaura neagra, vreun Vortex si m-a "avortat" acum, ca pe un copil nascut prematur. Pentru ca da, ma simt ca un nou nascut, care nu are habar de nimic, nu stie ce se intampla in jurul lui, care abia distinge niste forme, voci, culori, mirosuri. Da, am renascut... !!!
Ca pasarea Phoenix din propria-i cenusa, ca Britney Spears dupa perioada de maternitate, ca si Catalina (regina R'N'B) dupa o lunga pauza muzicala, ca si Hef dupa ce a luat-o pe Crystal de nevasta la frumoasa varsta de 84 de ani, si ca cine mai vreti voi, asa renasc eu acum, ca sa ma prezint in fata dumneavoastra cu noi idei si plina de verva.
Stiu ca am mai promis de atatea ori ca voi reveni pe firmament, dar uite ca nu s-a lipt de mine treaba asta cu promisiunea.Sper ca de data asta sa ma pot aduna cat de cat si sa mai dau pe aici, ca sa va bucur ochii si sa va mai descretesc fruntile.
Ca de obicei, am multe vesti pentru voi, multe s-au intamplat (dahhh). Dar fiindca sunt prea multe de povestit acum, am sa va spun doar pe scurt ce mai invart, ce mai mosmondesc:P
Dupa cum stiti, m-am mutat cu fete mele,  3 prietene cucuiete si formula e foarte ok, sunt linistita si impacata.
Dar uite ca schimbarile din viata mea nu se opresc aici. Se pare ca destinul mi-a rezervat niste surprize la care nu ma asteptam vreodata. Zeii mi-au zambit de sus ,mai cu seama Poseidon, care mi-a dat socul electric de mult asteptat cu tridentul lui si mi-a  zis : "Ia de-aci fato un fulger sanatos sa te trezesti la realitate, sa faci ceva cu viata ta, nu mai sta ca o loaza cu curu pe scaunul ergonomic din fata calculatorului in firma asta de c...t (da, chiar asa s-a exprimat, eu ce sa ii fac?) si ia atitudine". Si cum nu te poti pune cu zeii, am luat de am executat.

Si uite asa se face ca mi-am schimbat profesia la 180 de grade, am facut dintr-o mai veche pasiune de a mea, un job, un mod de a imi castiga painea de zi cu zi. Mai exact, am hotarat ca menirea mea in viata este sa fac femeile fericite. Nu, nu am trecut de cealalta parte a baricadei, ci doar m-am facut stilist-protezist:)) Ce e asta? Ma gandesc daca sa va las pe voi sa il intrebati pe "duhul din lampa Google" sau daca sa va spun eu. Dar avand in vedere ca pentru prima varianta ar insemna sa deschideti o alta pagina in browser si sa tastati si implicit sa va indepartati de blogul meu, ceea ce ar pricinui o mare durere sufletelului meu firav , am sa va spun chiar eu (ma rog, citez de unde ar fi trebuit voi sa cititi) :D Stilistul-potezist "construieşte unghii false prin tehnici moderne, utilizând suporturi variate şi asigurând aspectul natural al acestora, reconstruieşte unghiile accidentate confecţionând şi aplicând proteze în locul celor deteriorate sau pierdute, parţial sau în totalitate, demontează unghii false atunci când clienţii nu mai doresc menţinerea acestora şi asigură tonifierea şi refacerea unghiilor naturale slăbite, prin intermediul unor cure de tratament special destinate. Stilistul-protezist de unghii creează modele decorative pentru unghii, având în vedere morfologia mâinilor şi a unghiilor, combinând materiale, culori şi efecte diverse,pictează/înfrumuseţează unghiile prin realizarea efectivă a decoraţiunilor, având în vedere gusturile clienţilor şi evenimentele pentru care au fost concepute." 

Asadar si prin urmare, sa va spun in continuare:)  Pentru ca ocazia mi-a suras exact atunci cand aveam nevoie, mi-am luat inima in dinti si am zis sa incerc. Nu mi-a fost deloc usor sa iau o decizie asa radicala, insa m-am autoconvins cu gandul ca daca nu fac aceste schimbari la varsta la care inca imi mai permit, cand inca nu am copii de hranit si barbat de mulumit sexual de doua ori pe saptamana (barem) chiar si atunci cand "am o migrena", atunci nu voi avea "the guts" sa o fac niciodata. Am stat asa si m-am gandit ce imi place mie mai mult sa fac, care ar fi jobul care mi-ar putea aduce implinire sufleteasca, pace, banuti cat de cat sa pot trai decent si care sa ma faca sa ma trezesc in fiecare dimineata cu aceeasi placere si dorinta de a merge la munca. De fiecare data cand eram intrebata in trecut ce job mi-as dori sa am, de atatea ori raspundeam pe nerasuflate, imi stiam bine poezia "un job pe care sa nu il vad neaparat ca pe un job, sa fie ceva din pasiune, sa nu am sef al dracu, sa nu am deadlineuri si sa imi solicite creativitatea, sa fiu apreciata si respectata pentru ceea ce fac" insa, nu stiu de ce, niciodata nu am facut nimic concret in privinta asta. M-am multumit cu joburi mediocre, cu taskuri repetitive si stresante, storcatoare de energie si pline de nervi. Insa uite ca, datorita unor oameni de bine (merci I si R :)) , care au vazut in mine acel ceva si au crezut in talentul meu, am acum sansa sa imi valorific creativitatea. Fac manichiura, pedichiura, unghii false si machiaj. Cele doua din urma sunt marile mele pasiuni, primele doua venind la pachet, ca ce sa ii faci, "asa e in tenis". Nu ma plang si nu fac pe mironosita, ca "vai, eu nu fac pedi, ce? sa ma injosesc eu asa?" Recunosc ca nu exalt de bucurie cand vine vreo baba la "ultima tinerete" si imi prezinta unghiile ei pline de Onycholisis si Onychomicoze ( da, v-ati prins ca sunt niste boli de unghii), insa nici nu mi-e rusine cu ceea ce fac, desi stim ca in ziua de azi, multi reactioneaza putin rezervat si te considera vreo nescolita cu 8 clase daca le zici ca esti manichurista-pedichiurista. Ei nu, la mine nu e asa. La mine munca asta e o pasiune, asta imi doresc sa fac si asta ma face sa fiu implinita. Ce daca am facut pian 8 ani, doua licee - unul real si unul uman, cate doi ani - si o facultate de relatii publice? Are cineva ceva impotriva faptului ca vreau sa fiu manichiurista, pedichiurista, stilist-protezist si make up artist? 
Am hotarat ca de acum  incolo sa ma las purtata de pasiune, de incapatanarea mea berbeceasca si sa fac acel ceva care le-ar face pe babele din cartierul copilariei mele sa barfeasca pe la colturi "uite si la fata lui Emilia, a facut facultate si ce a ajuns?" Ma doare fix in plex de ce cred babele .Am constatat ca daca nu faci ceea ce iti place in viata, nu ai cum sa te simti implinit. Si de ce sa nu facem acesti mici pasi catre implinirea noastra, chiar cu riscul de a esua? Daca nu incerci, nu castigi, asta e motto-ul dupa care ma ghidez de acum incolo. Va sfatuiesc cu toata sinceritatea sa va lasati din cand in cand putin dusi de val si de acel "fie ce o fi" pentru ca... nu stii niciodata ce va fi... si poate ca va fi bine.
Si uite ca , desi mai mereu incep un articol cu promisiunea de "a va spune pe scurt", niciodata nu ma pot tine de ea. Asa ca am sa inchei aici poliloghia mea, ca vad ca am dat-o in typo-ree (sora mai emancipata a logoreei) si va spun noapte buna, urmand sa ne citim urmatoarea data cand inspiratia ma va purta pe valurile internautice. 
PS 1: Fiti fara grija, ca noua mea meserie e un izvor nesecat de povestioare, barfe si cancanuri, ca doar stiti ca in saloane barfa sta la loc de cinste. Avem chiar si un afis langa intrare: "Ne rezervam dreptul de a ne selecta clientela. Nu primim femei tacute si discrete, care nu furnizeaza picanterii".
PS 2: Si ca sa va conving ca nu mi-am ratat cariera si cam luat decizia corecta, dati-mi voie sa ma laud cu cateva din creatiile mele, asa cu titul de prezentare:)

0 bagari in seama

Scrijelit de Simone la 02:03

Atentie! Intrus in sediul bancii!!!

Azi, in timpul serviciului, am avut, ca de obicei, de rezolvat stuff in afara biroului. Cand m-am intors, buluceala ce era la usa interioara a bancii (staff only:) ). Cateva tzatze (as in "doamne" nu "sani" :)) si cu portarul se uitau in sus si se hlizeau. Se facea ca in spatiul dintre tavan si plafonul de sticla mata, unde sunt neoanele, se plimba nestingherita o matza scumpa foc. Ce era si mai funny, era ca nu puteam decat sa distingem labutzele micutei, cum se plimba ea de colo colo. Pur si simplu vedeam niste pernitze calcand gingas. Foarte tare, mi-am zis. Acuma, ce ne mira pe noi, era cum a ajuns saraca felina acolo? Am ras, am glumit, ne-am mirat, pana cand instinctul meu protector s-a trezit instantaneu si am ordonat portarului: " Gaseste pe cineva sa vina sa ia o bucata din plafon jos si sa scoata matza. Cine stie, poate ca sarautza nu mai stie sa iasa de acolo si doamne ferste sa ramana blocata, ca papa nu are:( " La care portarul: "Bineinteles doamna, o sa vina cineva."

Ei, si uite asa... s-a facut ora 18, am plecat de la birou si matza tot acolo era, saraca:( Dormea nestingherita, sub lumina calda a neoanelor. Nici urma de portar, nici paznic, nici nimic. Mi-am facut cruce, am zis o mica rugaciune si am plecat cu speranta ca nu o voi mai vedea si maine dimineata.

2 bagari in seama

Scrijelit de Simone la 20:20

A venit iarna:)

Pentru mine, iarna incepe exact pe data de 6 Decembrie. Pana atunci parca incerc sa ma obisnuiesc cu ideea de frig si de tot ce implica el, imi adaptez temperatura corpului si ma antrenez temeinic pentru a rezista mersului specific de iarna: buci incordate, talpi tepene si genunchi drepti, bineinteles, pentru a face fata drumurilor alunecoase. Apropos, mersul asta de robot stricat plus cel de escalador alpin ( in zilele imediat urmatoare caderilor masive de ninsoare), face bine la tonusul muscular, nu numai cel al picioarelor ci al intregului corp. Asa ca pentru mine, asta e cel mai bun mod de a face sport pe timp de iarna, mai ales ca merg foarte mult pe jos. Dar ca sa revenim, asa cum spuneam, cand vine data de 6 Decembrie, odata cu Mos Nicolae, parca toate incep sa capete aura aia a sarbatorilor ce se iarata la orizont. Spiritul Craciunului incepe sa zvacneasca in mine, febra cumparaturilor de cadouase ma loveste instantaneu, iar atitudinea mea se schimba cu 180 de grade, neexistand mai niciun moment din zi in care sa nu ma vezi zburdand si zambind ca un copil tampitel ce abia asteapta sa isi puna in ghetute scrisoarea catre Mos, scrisa inca din timpul verii:)

Eu nu mai scriu de mult scrisori, pentru ca deh, exista mess si mobil, si la mine nu stiu cum se face, da de cativa ani buni, mama e cel mai de nadejde ajutor al Mosului, asa ca ii spun ei direct ce sa ii zica Mosului sa imi aduca. Anul asta, pentru ca am fost SI mai cuminte ca in alti ani, Mosul si-a mai trimis un ajutor de nadejde, mana lui dreapta, omul de baza in atelierul de fabricat dorinte al Mosului, pe Renul LOU:) Renul asta ma tot streseaza de ceva timp sa ii zic odata ce imi trebuie, ca sa ii transmita Mosului, pentru ca cica stie el cat de pretentioasa sunt si cat de multe dorinte am, asa ca intregul proces dureaza ceva mai mult la mine. Saracul ren, nici acum nu a aflat ce imi doresc, dar sincer, pentru prima data in ultimii ani, vreau si eu sa fiu surprinsa de Mos:) Stiu ca i-ar fi mult mai usor Mosului sa ii dau un hint, ceva, insa sunt convinsa ca renul lui credincios va fi foarte inspirat si se va descurca de minune.

In alta ordine de idei, lumea incepe sa faca deja bradutul. Bine, mai mult se agita cei din firme, magazine si alte locatii unde se lucreaza cu publicul, ca deh, sa vada toata lumea cat de asteptat e Mosul. Acasa lumea isi face bradul nitel mai incolo, cel putin asa cred ca fac majoritatea. Mie, de exemplu, imi place sa fac bradul in Ajun de Craciun, chiar daca unora li s-ar parea prea tarziu. Nu stiu, am asa un sentiment de pace interioara si de fericire cand impodobesc bradutul,  in miros de cozonac si de vin fiert, ascultandu-l pe Hrusca, iar lumea din jur  (aka mama si tata) agitandu-se prin casa sa prepare diferite specialitati specific craciunesti. Anul asta am impodobit deja un brad, cel de la firma si mai urmeaza doi: unul acasa la ai mei si unul acasa la ren, pardon iubi:)

Si pentru ca tot am inceput cu Mos Nicolae, trebuie sa vi-l laud si pe el, ca doar el e cel care da startul la cadouri. Duminica seara a intrat pe furis in casa si a imprastiat toti papuceii de la intrare pana la balcon. A pus cate un pantof sau cizma exact in locul pe unde a calcat si el, ca sa stim care a fost traiectoria lui si unde sa gasim cadouasele. Mai mult de atat, a lasat si cate un biletel in pantofiori, ca sa ne dea indicatii si mai exacte si sa ne ureze fel de fel de lucruri minunate.Asa ca anul asta, Mos Nicolae mi-a adus asa: o esarfa-fular ceva de genu grena, foarte draguta, un lantisor de pus la gat cu multe briz-briz-uri, asa cum imi place mie si o cana de aia de ceai in doua etaje in forma de mos. Pe asta v-o si pozez, ca e tare haioasa:) Eu care nu prea beau ceai de fel, cred ca numai din cauza canii voi bea mai mult anul asta.

Si pentru ca deja m-am laudat cam mult, inchei aici si.. ma duc sa imi continui cautarile de cadouase, ca doar nu credeti ca numai primesc anu asta, tre sa mai si dau... adica sa dea Mosu, ca doar si eu sunt un fel de ren credincios al sau :)

1 bagari in seama

Scrijelit de Simone la 20:00

Monday sucks!

Femeia, prin definitie, este o fire foarte "vorbitoare" ( aici barbatii s-ar putea sa completeze cu "barfitoare", si bine fac ). Daca intrebi un barbat ce ar schimba la sotia lui, mai mult de 80% cred ca ar spune acelasi lucru: "Sa nu mai bata atata din gura" Insa...GHINION! Femeia nu e asa. Femeia trebuie sa vorbeasca, are nevoie de cuvinte ca de apa.

Eu acum sunt intr-o pasa din aia "nu imi pune intrebari care necesita un raspuns mai lung decat DA, NU sau NU STIU", asa ca orice femeie care vorbeste mult si fara rost in preaja mea zilele acestea, e ca o ploaie de ace de gheata pe fata mea intr-un desert (vorba unei reclame). Oi fi si eu femeie, da pe bune ca nu inteleg ce or avea de povestit atat femeile astea. Oriunde s-ar intalni ele (prietenele intre ele) numai taca-taca, taca-taca. Eu nu-s asa. Si daca o sa ajung vreodata, va rog de pe acum sa ma impuscati.

Azi in autobuz, doua babe septuagenare isi depanau amintirile din copilarie exact in ceafa mea si se intrebau una pe alta daca au mai auzit ceva de X sau de Y.

" - Lele, ia zi fa', ce mai stii de Floarea?"

"- Io-te, ce sa stiu, mai nimic. N-o vazui de ani de zile."

"- Auzi, babo, da' stii ca Vasilica lu' Moraru muri?"

"- Aoleu!! MURI??? Cand babo? Ntz-ntz-ntz...."

"- Ooooo, apoi de vreo 2 ani deja. Cancerul bata-l vina... Ntz-ntz-ntz...."

"- Da, Iecaterino, da... si Mărie la fel, fie iertata...Ntz-ntz -ntz...."

"- Si lele Mărie MURI????? "

"- Si lele Mărie, si lele Mărie...Ntz-ntz-ntz"

Si uite asa... etc, etc, tot drumul, am auzit si eu cine MURI si cine mai traieste dintre cunostiintele lelii Florica si lelii Ecaterina. 

Mai deunazi, un grup de fetiscane semi-emo, din alea care poarta başcheţi grosolani cu cap de mort roz si fesuri care atarna la ceafa mai ceva ca un prezevativ folosit, stateau tot asa in autobuz si vorbeau ele de unu mai mare, din clasa a 12-a C, chicotind din cand in cand:

"- Man, ce tare e guy-ul dintr-a 12-a C, Andrei, care se da cu bike-u' si cu skate-u'..."

"- Da, fata, cat de tru... nu ti se pare ca seamana putin cu Robert Pattison? " (adica ala din Twilight, pentru necunoscatori)

" - Aaaa...da mai, DA!!!! Asta vroiam si eu sa zic acum. Hi-hi-hi :)))"

" - Sis, abia astept sa vina banchetu'  si balu' absolventilor, ca anu' asta noi il organizam...wtf? Cat de tru o sa fie ca o sa stam cu el la repetitii si o sa vorbim cu el...Hi-hi-hi"

"- Da, sis, da' tre mai intai sa il convingem sa participe... hi-hi-hi"

"- Oricum, am auzit ca umbla cu proasta aia de Larisa de la el din clasa, care nici macar nu se da cu bike-u' sau cu skate-u'... E naspa rau, nush ce vede la ea"

" -Hai fata, ca nu are cum sa ii placa de aia... C' monnnnnn!!!"

Uite asa am mai aflat si eu cu ce se ocupa fetele de liceu in ziua de azi si cum viseaza toate sa se cobine cu unu' care seamana cu Pattison :))) 

Alta amintire marcanta de genul acesta e cu doua pitzi ( ca nu puteau sa lipseasca ele din istorisirea mea...) care s-au intalnit la o cafelutza intr-un pub, unde s-a nimerit sa fiu si eu, tot cu o prietena. Diferenta intre noi si ele era ca ELE nu mai conteneau cu barfa, pe cand noi, sorbeam cu patima din cafelele noastre incercand sa ne auzim propriile ganduri...insa in zadar. Cum o fi sa stai tu asa linistita intr-un loc unde muzica canta in surdina si sa auzi de-alaturi niste rasete isterice si voci pitzigaiate repetand agasant cuvantul "fataaaaaaaaa..."? Ia zi, cum o fi? Sa nu iti vina sa iti iei campii?

Saptamana trecuta, tot lunea, tot in aceeasi pasa proasta ca azi.... Ajung acasa si surpriza: O tanti cu un nene la noi in bucatarie. Nenea ii devirusa laptopul Andreei si tanti astepta... astepta "ZA OCAZIA". Cum ce ocazie? Sa vorbeasca!!! Era bine inarmata cu un catalog AVON si cu liste si listute, iar pe masa unde imi planuisem tot drumul spre casa cum am sa mananc cina-mi cea sfanta si mult asteptata, tronau doua parfumuri "de calitate". De calitate indoielnica, completez. Am intrat sfioasa, am salutat omeneste, asa cum se cade, si am tulit-o la mine in camera, amagindu-ma: "Hai ca stau aici pitita pana pleaca astia, ca sigur nu mai au mult, ca sa evit orice conversatie nedorita de mine si deloc prielnica pentru starea mea. Si dupa ce pleaca, tusti inapoi in bucatarie, la o tigara sanatoasa...pardon, canceroasa si niscaiva fructisoare, asa light, ca doar suntem la cura." Ei, dar cine a rezistat mai mult de 10 minute in camera, cu gandul la o tigara trasa pe nerasuflate? Asa ca am purces catre kitchen, ca sa imi satisfac setea de tutun. Atat mi-a trebuit: tanti a tabarat pe mine, cu oferte care mai de care mai de nerefuzat, "uite, vin sarbatorile, ce reduceri mari sunt", "asta e un pliant cu oferte si mai speciale", "dar stati, ca in afara de AVON sunt si la o firma de parfumuri, uitati ce bine miros"... etc, etc... My head was spinning around, la propriu. Incepeam sa vad in ceata, sa nu mai am control asupra propriilor mele membre, sa am un blak total in cap, stomacul mi se lipise deja de spate... ce sa mai? tot tacamul. Poate va intrebati de ce dracu nu m-am scuzat politicos si sa o tulesc in camera mea? Pai de ce? Pentru ca sunt prea de treaba, uite de aia!!! Sunt o fraiera sentimentalista, care nu doreste sa faca pe nimeni sa sufere... si Doamne, ce ar fi suferit biata femeie daca o paraseam, puteam citi asta clar pe fata ei... Asa ca am stat si am indurat, mai ceva ca un martir, 2 ore de povesti!!! Da, sa stiti ca nu exagerez, pentru ca nici nu aveti idee incotro s-a indreptat discutia ( sau mai bine zis monologul ei) si ce subiecte am ajuns sa abordam. In fine, oamenii si-au luat talpasita pe la orele 10 ale serii, cam asa, deci am stat cu foamea in glanda 3 ore!!! Si gandul meu de a manca light s-a dus pe apa Sambetei. Am bagat la greu niste chestii nu tare sanatoase, parca mai mult de ciuda, dupa care, bineinteles, mi-am facut mustrari de constiinta.

Si acum, marea mea problema: e tot luni, e urat afara, nu am chef de nimic, sunt obosita (noroc ca nu si infometata) si in juma de ora ma indrept spre casa. Ce credeti? O sa am parte de ceva liniste in seara asta? Va spun eu: NU!!!!!!!! Tanti s-a anuntat inca de lunea trecuta ca vine si lunea asta pe la noi, dracu stie pentru ce, iar eu abia acum mi-am adus aminte :((((( Credeti ca e o idee buna sa ma duc acasa? Sau ma fac ca am treaba pana pe la 10 seara in oras? Sau ma grabesc sa ajung inaintea ei, si daca bate la usa ma fac ca nu e nimeni acasa si nu o deschid? ... Offfff......... de ce nu m-am nascut si eu nesimtita? Si de ce lunea trebuie mereu sa fie nasoala? DE CE???? Propun ca weekendul sa inceapa sambata si sa se termine luni, deci marti sa fie prima zi din saptamana. Poate asa ne mai schimbam norocul. Cine e cu mine? Heiiiii... Hoooooo...:)))))

2 bagari in seama

Scrijelit de Simone la 17:33