Vai de capu si de zilele mele, am lipsit de aici aproape 7 luni?!? Nici nu mi-am dat seama cum a trecut timpul. Zici ca m-a supt vreo gaura neagra, vreun Vortex si m-a "avortat" acum, ca pe un copil nascut prematur. Pentru ca da, ma simt ca un nou nascut, care nu are habar de nimic, nu stie ce se intampla in jurul lui, care abia distinge niste forme, voci, culori, mirosuri. Da, am renascut... !!!
Ca pasarea Phoenix din propria-i cenusa, ca Britney Spears dupa perioada de maternitate, ca si Catalina (regina R'N'B) dupa o lunga pauza muzicala, ca si Hef dupa ce a luat-o pe Crystal de nevasta la frumoasa varsta de 84 de ani, si ca cine mai vreti voi, asa renasc eu acum, ca sa ma prezint in fata dumneavoastra cu noi idei si plina de verva.
Stiu ca am mai promis de atatea ori ca voi reveni pe firmament, dar uite ca nu s-a lipt de mine treaba asta cu promisiunea.Sper ca de data asta sa ma pot aduna cat de cat si sa mai dau pe aici, ca sa va bucur ochii si sa va mai descretesc fruntile.
Ca de obicei, am multe vesti pentru voi, multe s-au intamplat (dahhh). Dar fiindca sunt prea multe de povestit acum, am sa va spun doar pe scurt ce mai invart, ce mai mosmondesc:P
Dupa cum stiti, m-am mutat cu fete mele, 3 prietene cucuiete si formula e foarte ok, sunt linistita si impacata.
Dar uite ca schimbarile din viata mea nu se opresc aici. Se pare ca destinul mi-a rezervat niste surprize la care nu ma asteptam vreodata. Zeii mi-au zambit de sus ,mai cu seama Poseidon, care mi-a dat socul electric de mult asteptat cu tridentul lui si mi-a zis : "Ia de-aci fato un fulger sanatos sa te trezesti la realitate, sa faci ceva cu viata ta, nu mai sta ca o loaza cu curu pe scaunul ergonomic din fata calculatorului in firma asta de c...t (da, chiar asa s-a exprimat, eu ce sa ii fac?) si ia atitudine". Si cum nu te poti pune cu zeii, am luat de am executat.
Si uite asa se face ca mi-am schimbat profesia la 180 de grade, am facut dintr-o mai veche pasiune de a mea, un job, un mod de a imi castiga painea de zi cu zi. Mai exact, am hotarat ca menirea mea in viata este sa fac femeile fericite. Nu, nu am trecut de cealalta parte a baricadei, ci doar m-am facut stilist-protezist:)) Ce e asta? Ma gandesc daca sa va las pe voi sa il intrebati pe "duhul din lampa Google" sau daca sa va spun eu. Dar avand in vedere ca pentru prima varianta ar insemna sa deschideti o alta pagina in browser si sa tastati si implicit sa va indepartati de blogul meu, ceea ce ar pricinui o mare durere sufletelului meu firav , am sa va spun chiar eu (ma rog, citez de unde ar fi trebuit voi sa cititi) :D Stilistul-potezist "construieşte unghii false prin tehnici moderne, utilizând suporturi variate şi asigurând aspectul natural al acestora, reconstruieşte unghiile accidentate confecţionând şi aplicând proteze în locul celor deteriorate sau pierdute, parţial sau în totalitate, demontează unghii false atunci când clienţii nu mai doresc menţinerea acestora şi asigură tonifierea şi refacerea unghiilor naturale slăbite, prin intermediul unor cure de tratament special destinate. Stilistul-protezist de unghii creează modele decorative pentru unghii, având în vedere morfologia mâinilor şi a unghiilor, combinând materiale, culori şi efecte diverse,pictează/înfrumuseţează unghiile prin realizarea efectivă a decoraţiunilor, având în vedere gusturile clienţilor şi evenimentele pentru care au fost concepute."
Asadar si prin urmare, sa va spun in continuare:) Pentru ca ocazia mi-a suras exact atunci cand aveam nevoie, mi-am luat inima in dinti si am zis sa incerc. Nu mi-a fost deloc usor sa iau o decizie asa radicala, insa m-am autoconvins cu gandul ca daca nu fac aceste schimbari la varsta la care inca imi mai permit, cand inca nu am copii de hranit si barbat de mulumit sexual de doua ori pe saptamana (barem) chiar si atunci cand "am o migrena", atunci nu voi avea "the guts" sa o fac niciodata. Am stat asa si m-am gandit ce imi place mie mai mult sa fac, care ar fi jobul care mi-ar putea aduce implinire sufleteasca, pace, banuti cat de cat sa pot trai decent si care sa ma faca sa ma trezesc in fiecare dimineata cu aceeasi placere si dorinta de a merge la munca. De fiecare data cand eram intrebata in trecut ce job mi-as dori sa am, de atatea ori raspundeam pe nerasuflate, imi stiam bine poezia "un job pe care sa nu il vad neaparat ca pe un job, sa fie ceva din pasiune, sa nu am sef al dracu, sa nu am deadlineuri si sa imi solicite creativitatea, sa fiu apreciata si respectata pentru ceea ce fac" insa, nu stiu de ce, niciodata nu am facut nimic concret in privinta asta. M-am multumit cu joburi mediocre, cu taskuri repetitive si stresante, storcatoare de energie si pline de nervi. Insa uite ca, datorita unor oameni de bine (merci I si R :)) , care au vazut in mine acel ceva si au crezut in talentul meu, am acum sansa sa imi valorific creativitatea. Fac manichiura, pedichiura, unghii false si machiaj. Cele doua din urma sunt marile mele pasiuni, primele doua venind la pachet, ca ce sa ii faci, "asa e in tenis". Nu ma plang si nu fac pe mironosita, ca "vai, eu nu fac pedi, ce? sa ma injosesc eu asa?" Recunosc ca nu exalt de bucurie cand vine vreo baba la "ultima tinerete" si imi prezinta unghiile ei pline de Onycholisis si Onychomicoze ( da, v-ati prins ca sunt niste boli de unghii), insa nici nu mi-e rusine cu ceea ce fac, desi stim ca in ziua de azi, multi reactioneaza putin rezervat si te considera vreo nescolita cu 8 clase daca le zici ca esti manichurista-pedichiurista. Ei nu, la mine nu e asa. La mine munca asta e o pasiune, asta imi doresc sa fac si asta ma face sa fiu implinita. Ce daca am facut pian 8 ani, doua licee - unul real si unul uman, cate doi ani - si o facultate de relatii publice? Are cineva ceva impotriva faptului ca vreau sa fiu manichiurista, pedichiurista, stilist-protezist si make up artist?
Am hotarat ca de acum incolo sa ma las purtata de pasiune, de incapatanarea mea berbeceasca si sa fac acel ceva care le-ar face pe babele din cartierul copilariei mele sa barfeasca pe la colturi "uite si la fata lui Emilia, a facut facultate si ce a ajuns?" Ma doare fix in plex de ce cred babele .Am constatat ca daca nu faci ceea ce iti place in viata, nu ai cum sa te simti implinit. Si de ce sa nu facem acesti mici pasi catre implinirea noastra, chiar cu riscul de a esua? Daca nu incerci, nu castigi, asta e motto-ul dupa care ma ghidez de acum incolo. Va sfatuiesc cu toata sinceritatea sa va lasati din cand in cand putin dusi de val si de acel "fie ce o fi" pentru ca... nu stii niciodata ce va fi... si poate ca va fi bine.
Si uite ca , desi mai mereu incep un articol cu promisiunea de "a va spune pe scurt", niciodata nu ma pot tine de ea. Asa ca am sa inchei aici poliloghia mea, ca vad ca am dat-o in typo-ree (sora mai emancipata a logoreei) si va spun noapte buna, urmand sa ne citim urmatoarea data cand inspiratia ma va purta pe valurile internautice.
PS 1: Fiti fara grija, ca noua mea meserie e un izvor nesecat de povestioare, barfe si cancanuri, ca doar stiti ca in saloane barfa sta la loc de cinste. Avem chiar si un afis langa intrare: "Ne rezervam dreptul de a ne selecta clientela. Nu primim femei tacute si discrete, care nu furnizeaza picanterii".
PS 2: Si ca sa va conving ca nu mi-am ratat cariera si cam luat decizia corecta, dati-mi voie sa ma laud cu cateva din creatiile mele, asa cu titul de prezentare:)
0
bagari in seama
Am hotarat ca de acum incolo sa ma las purtata de pasiune, de incapatanarea mea berbeceasca si sa fac acel ceva care le-ar face pe babele din cartierul copilariei mele sa barfeasca pe la colturi "uite si la fata lui Emilia, a facut facultate si ce a ajuns?" Ma doare fix in plex de ce cred babele .Am constatat ca daca nu faci ceea ce iti place in viata, nu ai cum sa te simti implinit. Si de ce sa nu facem acesti mici pasi catre implinirea noastra, chiar cu riscul de a esua? Daca nu incerci, nu castigi, asta e motto-ul dupa care ma ghidez de acum incolo. Va sfatuiesc cu toata sinceritatea sa va lasati din cand in cand putin dusi de val si de acel "fie ce o fi" pentru ca... nu stii niciodata ce va fi... si poate ca va fi bine.
Si uite ca , desi mai mereu incep un articol cu promisiunea de "a va spune pe scurt", niciodata nu ma pot tine de ea. Asa ca am sa inchei aici poliloghia mea, ca vad ca am dat-o in typo-ree (sora mai emancipata a logoreei) si va spun noapte buna, urmand sa ne citim urmatoarea data cand inspiratia ma va purta pe valurile internautice.
PS 1: Fiti fara grija, ca noua mea meserie e un izvor nesecat de povestioare, barfe si cancanuri, ca doar stiti ca in saloane barfa sta la loc de cinste. Avem chiar si un afis langa intrare: "Ne rezervam dreptul de a ne selecta clientela. Nu primim femei tacute si discrete, care nu furnizeaza picanterii".
PS 2: Si ca sa va conving ca nu mi-am ratat cariera si cam luat decizia corecta, dati-mi voie sa ma laud cu cateva din creatiile mele, asa cu titul de prezentare:)
) de fiecare data m-am mutat dintr-o zona in alta situata la capatul total opus. Stiu ca nu intelegeti nimic, asa ca lasati-ma sa va explic. Adica, prima data am stat in Militari, pe Iuliu Maniu ( cine e in Buc, stie), adica in zona de V a Bucurestiului, bulevardul ala din care se intra pe Autostrada Buc-Pitesti. Apoi m-am mutat in zona opusa, in E, in cartierul Titan, foarte aproape de iesirea spre Autostrada Soarelui. Iar acum am ajuns in N, in Baneasa, aproape de iesirea spre Soseaua Buc-Ploiesti. Acuma stau sa ma intreb neshte chestii. Oare urmeaza partea de S? Sper sa nu. Pentru ca asta ar insemna sa ajung undeva aproape de Jilava. Si sincer, nu ma incanta ideea. Sau poate ca va urma sa ma mut in centrul Bucurestiului, deoarece constat ca m-am mutat de la bine la mai bine de fiecare data. Am inceput de jos ca sa spun asa, iar acum am ajuns sa stau intr-o zona bine cotata. Deci, concluzia mea e ca in vreo 2-3 ani sau poate chiar mai putin, am sa ajung sa stau pe-acolo pe la Dorobanti, Primaverii, Floreasca...plm chiar nu conteaza
Ma....nush! Cert e ca io asheeeeeeee... bine ma simt acilea, ca iefectiv nu ma intereseaza.
Oricum, astept de la voi propuneri si solutii pentru resuscitatea memoriei mele scurte... Salve!
In drum spre servici, alti nervi. La munca, din nou draci... Pzm! Asa ca, consider oportun momentul sa fac un clasament cu chestiile care ma enerveaza pe mine la culme, unele dintre ele chiar ma oripileaza si ma dezgusta profund. Dar sa o luam cu inceputul.
.
Cu cat naiba o fii mai ieftina acol0? Cu 0,000000001 lei??????
Io as avea un sfat pentru nenea asta: "Nu te mai uita dracu in pantaloni din 3 in 3 minute, cred si eu ca nu te poti abtine de la ras. Dar incearca sa iti inchipui ca o ai mare si poate asa te mai potolesti si tu nitel. Va multumesc pentru atentie! O zi buna va doresc, CEEA CE NU CRED!!!"
Si cum nu erau de ajuns ochiu' si limbile alea, au mai bagat acum si un creier!!!!! A... si sa nu mai zic de sloganul campaniei: " Acelasi gust Coca-Cola, ZERO zahar". Cum frate sa fii atat de mincinos si sa spui asemenea ineptii? Adica tu ma fraieresti pe mine, care cumpar cola ZERO si simt CLAR gustul de indulcitor? Adica gustul ala de c@c@7, care imi lasa gura punga? Nush... sincer, e peste puterile mele sa inteleg ceva...
De fericire, bineinteles. Noapte nuntii este poate cea mai importanta din viata unei femei. Iar Levi a stiut cum sa o faca minunata pentru tine. Te-a tratat exact asa cum merita sa fie tratata o fata ca tine, te-a facut sa te simti cea mai iubita de pe pamant. Ceva mai frumos de atat nici ca poate exista.
O sa iti simtim lipsa enorm, draga noastra prietena,desi nu ai plecat nicaieri, de fapt, dar ai lasat in urma o parte din tineretea si amintirile tale traite cu noi, prietenele tale si te-ai dus la casa ta, alaturi de "omul tau".
PS 1: Levi, daca nu te comporti cum se cuvine cu nevasta ta, fii sigur ca ti-o incasezi de la noi.
PS 2: Intentionam sa scriu acest post intr-o maniera mai funny, dar sincer, subiectul nu putea fi tratat decat in modul in care a fost tratat... e un subiect prea delicat... si iar imi dau lacrimile, la naiba...
Ei, a trecut un an de atunci... dl. Tommy e tot pe aici, numai ca, saracu de el, e foarte schimbat. Disparuse la un moment dat, incepusem sa il vad din ce in ce mai rar. Iarna deloc. Treptat s-a reincalzit afara si motanelul meu a reaparut, insa foarte slabit, batut, vai de mama lui. Si s-a si inrait, s-a facut cam "bagabont". De multe ori auzeam mâtze batandu-se afara si cand ma uitam, il vedeam pe el, capul rautatilor. De multe ori l-am vazut si am trecut pe langa el, dar mi-a fost frica sa ma apropii de el, ca nu stiam la ce sa ma astept, daca ma va recunoaste sau nu. Pot sa zic ca sufeream putin asa, ma simteam abandonata si uitata 
Insa aseara, l-am intalnit exact in fata scarii. Nu am putut sa il mai evit
...
) si am intrat intr-o incurcatura si as vrea sa vb cu dansul." Hmmm... pentru mine era deja clar. Toata treaba asta avea un miros de prosteala pe fatza
...Vai, bine ca nu era sefu aici, ca il scotea in suturi afara. Bine, am scapat eu de el pana la urma, spunandu-i ca nu e sefu' aici si ca mai toata lumea e in concediu, deci nu am cum sa il ajut ( si nici macar nu a trebuit sa mint ca sa scap de el 
). Dar stau si ma intreb acum cateva chestii:
Recunosc ca mi s-au umezit ochii si m-am trezit afishand un zambet tâmp, aducandu-mi aminte de momentele petrecute acolo ani la rand. Dar mai multe detalii, mai pe seara, cand ajung acasa... si daca o sa mai am chef sa scriu. Oricum, tre sa si termin, daca am inceput sa va povestesc deja, nu? 
Postări
