RSS
Se afișează postările cu eticheta haleală/reţete. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta haleală/reţete. Afișați toate postările

D-ale gurii - Ep.3 - Taietei de orez cu pui

Sunt o mare fana a bucatariei chinezesti, asta se stie. Bine, voi nu stiti, dar v-am spus acum. De cate ori ies in oras, mai ales cu prietenele mele, de putine ori se intampla sa nu trec si pragul unui restaurant chinezesc. Dintre toate, preferatul meu e Qian Bao (intersectia Baba Novac cu Dristorului), unde savurez cu cea mai mare placere crevetii inmuiati in sosul special de coltunasi. Asta e fetisul meu culinar, ca sa zic asa. Insa, de curand, am experimentat o noua placere: taieteii de orez. Pana acum nush de ce am avut asa o reticenta sa incerc si alte feluri de mancare decat cele cu care eram deja familiarizata. Si uite ca au ajuns sa-mi placa atat de mult taieteii astia de orez, incat m-am decis sa incerc reteta chiar si acasa. Ia sa vedem cam ce a iesit (mentionez ca nu am cautat pe net vreo reteta, am pus ce am considerat eu).


Ingrediente: o punga de taietei de orez (aprox 300 g)
un sfert de telina
2-3 morcovi
sos de soya ( eu am pus sos dark, dar cred ca ar fi iesit si mai bun cu sos light)
3 oua
un piept de pui
piper



Am taiat morcovii si telina in paie subtiri, chinese style :))



Intre timp am lasat taieteii la inmuiat 15 minute in apa rece ( nu necesita fierbere).


Am pus la calit morcovii si telina.


Puiul l-am taiat in fâşii lungi si subtiri.



Apoi am adaugat si puiul si l-am prajit putin, pana a capatat culoarea aia albicioasa pe toate partile.



Am adaugat sosul de soia si putin piper. Sare nu am mai pus, pentru ca sosul este foarte sarat oricum.




Dupa vreo 10 minute, timp in care puiul s-a prajit si s-a patruns cu sosul de soia, am adaugat si taieteii ( care au fost scursi de apa anterior).



Separat, am facut din 3 oua o omleta, pe care am maruntit-o bine si am adaugat-o in mancarica.





Si cu asta basta! O mancare simpla, rapida si fffffff gustoasa. Pentru cei mai norocosi dintre voi care se intampla sa gasiti prin supermarket urechi de lemn (niste ciuperci de copac extrem de delicioase), nu va sfiiti sa adaugati si acest ingredient, pentru un plus de savoare. Pofta buna sa aveti!


2 bagari in seama

D'ALE GURII - EP.2 - CLATITE LA CUPTOR

E prima data in viata cand gatesc asa ceva. Clatite am mai facut, bineinteles, insa niciodata sarate sau, si mai mult, la cuptor. In schimb mi-am adus aminte cu placere de clatitele cu carne pe care le facea mama unei prietene, acum multi ani, pe cand eram in scoala generala. Si mi-am zis sa incerc si eu. Singura diferenta e ca eu nu le-am facut cu carne tocata fiinda inca nu am masina de tocat carne si carnea gata tocata din comert nu e deloc pe gustul meu, fiind prea grasa. Asa ca am incropit eu o umplutura asa cum imi place mie... Insa pana la umplutura, haideti sa vorbim de clatite. Am facut aluatul de clatita original, insa am adaugat in compozitie si ierburi: cimbru, busuioc, patrunjel, oregano.




Aluatul trebuie facut putin mai gros decat la clatitele dulci.



Mi-au iesit in jur de 30 de clatite, la care am copt aproape 3 ore!!!!!!!! Curand nu mai fac eu clatite, asta e sigur.




Pentru umplutura am taiat in cubulete marunte niste ciuperci champignon, pastrama de porc, un ardei gras portocaliu si ceapa verde si am ras cascaval. Smantana o voi folosi la sfarsit, ca paturica pentru clatite. Nu conteaza cantitatile. Totul depinde de cate clatite faceti.




Mai intai am calit putin ciupercile condimentate cu sare si piper, pentru ca ele lasa multa apa si trebuie aruncata, ca sa nu avem compozitia prea zemoasa.



Dupa ce le-am scurs de zeama, am adaugat ardeiul si ceapa ...



... iar apoi pastrama. Le-am mai calit apoi toate impreuna, pret de 10 minute.



Dupa ce umplutura s-a racit, am adaugat si 2/3 din cascavalul ras.



Am pus compozitia si am rulat clatitele, dupa care le-am asezat in 2 straturi intr-o tava tapetata cu margarina.



Inainte de a le da la cuptor, am amestecat restul de cascaval ras cu smantana, compozitie cu care am acoperit clatitele. Acest sos, ca sa ii zic asa, va inchega putin clatitele si le va patrunde, dandu-le un plus de savoare.




Dupa 20 de minute de stat la cuptor, clatitele sunt gata! Pofta buna!





6 bagari in seama

D'ALE GURII - EP.1 - PUI CU SOS DE MUSTAR SI CARTOFI LA CUPTOR

Asa cum v-am promis, iata ca vin cu o noua rubrica, cea de haleală. Ca tot am facut ieri o supica de pui cu taietei si am fiert un pui intreg, ma gandeam sa fac o mancare delicioasa din puiul cu pricina. Asa cum spune si titlul postului, reteta se numeste PUI CU SOS DE MUSTAR SI CARTOFI LA CUPTOR. Asa ca haideti sa trecem la treaba, ca imi chioraie matzele, nu alta.

Avem nevoie de:

1. un pui maricel (al meu avea 2 kile) - daca doriti, puteti folosi numai pulpe

2. cartofi - cat incape in tava voastra ( eu am pus 2,5 kg)

3. mustar

4. smantana

5. miere

6. ulei si condimente: sare, piper, vegeta, curry, boia de ardei dulce, busuioc



Am taiat cartofii mai maricei, gen wedges. Am facut un amestec din: sare, boia, piper, curry si vegeta si am condimentat bine cartofiorii asezati in tava.I-am scaldat apoi o târă in ulei si i-am amestecat bine, ca sa capete toti o aroma uniforma.




Am condimentat puiul fiert cu acelasi amestec folosit si la cartofi si l-am asezat confortabil pe patutzul gata pregatit. A primit si puiul acelasi tratament: l-am uns bine cu ulei, ca sa se prajeasca mai bine la soarele din cuptor. Nu am ezitat si in 2 secunde i-am aruncat cu nepasare in focurile iadului. Iad din punct de vedere al bietului pui, caci in ceea ce priveste gurile flamande, e locul unde minunile se intampla.




In timp ce puiul se rumenea incet incet, am facut un amestec din 4 linguri de smantana, 4 de mustar si 2 de miere si l-am omogenizat bine. Fiti fara frica, sosul nu va fi prea dulce, mierea doar ii da o aroma aparte si un iz mai exotic. Apoi am pus pe foc o cratita in care am amestecat sosul asta cu un polonic de supa rezultata din fierberea puiului si le-am lasat pana au facut bulbuci de suparare.






Dupa 1 ora si 15-20 min ( la foc mediu), am salvat puiul din chinuri, scotandu-l la suprafata ca sa mai respire putin si am presarat putin busuioc pe amicii lui, cartofii. Insa nu a avut saracul pui prea mult ragaz, ca au dat navala "gurile flamande" si l-au nimicit in doi timpi si trei miscari... de cutit. Pofta buna si voua! Ca eu cu siguranta am avut.


9 bagari in seama

Ma apuc de gatit on-line :))

Uitati aici cum arata steagurile unor tari facute din mancarea lor specifica. Si ca tot veni vorba de mancare, ma gandeam sa incep o serie noua de postari, cu retete culinare. Fie preparate de mine, fie gasite pe net... ideea e ca voi posta exact ceea ce imi place mie si ceea ce va recomand. In cazul retetelor facute de mine, voi posta pas cu pas metoda de preparare, cu poze incluse. Deocamdata totul e doar la stadiul de idee, asa ca inca nu stiu cand o sa incep treaba propriuzisa. Intre timp, astept de la voi propuneri de retete si promit ca am sa incerc sa le pun in practica, asta daca imi plac si mie. Ca doar eu le mananc dupa aia, nu? tongue
0 bagari in seama