M-am asezat comod cu picioarele in lighianul cu apa (urmeaza procedeul complicat de facut pedichiura 
) ca sa va povestesc ce am promis in postul anterior.
Asa cum va spuneam, azi m-a luat melancolia... Mi-am adus aminte de perioada copilariei, o perioada foarte frumoasa din viatza mea, dar aici am sa ma rezum doar la verile cand mergeam la Navodari. Nu are rost sa va zic chiar ce faceam de la varsta de 3 ani, nu?
Ei bine, prima data cand am fost in statiunea asta de care va vorbesc eram in clasa a 3-a. Atunci am fost cu un grup de copii de la o scoala si cu mama si verisoara mea. Eram prea mica sa imi aduc clar aminte unele faze si oricum nu sunt foarte palpitante. Tot ce faceam in perioada aia era sa mergem dimineatza pe plaja la erosol, apoi la masa, apoi la plaja, apoi iar la masa, apoi iar la plaja sau in unele zile in parcul de distractii, apoi iar la masa, apoi culcarica la ora 9. Singura chestie care a fost mai funny asa, era ca de pe atunci incepeam sa ma dezvolt mai asa...cum sa va zic, na ... in orice caz nu aratam ca celelalte fetitze de varsta mea. Unul dintre copiii din tabara chiar m-a intebat la un moment dat, plin de mirare: "Numa clasa a 3-a si ai tzatze asa mari? "
Na, acum stiti cum sunt copiii... ce sa mai zici? Adevarul e ca pe vremea aia aveam "acolo" ceva mai mult decat doi nasturei 
Apoi cativa ani am lipsit din tabara cu pricina, pana in clasa a 6-a, cand am inceput sa merg cu Palatul Copiilor din Baia Mare, "traditie" care s-a repetat si in anii urmatori, pana in clasa a 11-a. Mergeam acolo in grup mare, vreo 20-25 de puradei, cu profa de muzica si cu o mama, doua, la chemarea Primariei orasului si organizatorilor din taberele de copii pentru a sustine concerte la amfiteatrul din tabara Delfinul. In fiecare an stateam in tabara Albatros, fie la vila 1A, fie la 1B. Imi aduc aminte parca era ieri...Eram vedetele taberei, de ce sa va mint acum? Eram cel mai tare Palat al Copiilor din Romania si asta o cred si acum cu tarie. Asta pentru ca profa noastra era cea mai de gasca EVER, avea un spirit tanar si era foarte apropiata de noi si ne intelegea. Vroia mereu sa fim in top, ne facea cele mai tari costume de scena si ne invatza cele mai misto cantece, nu genu ala de cantece precum " Nu mi-e frica de bau-bau", " Mama", "Sunt domnishoara la varsta mea" sau alte cantece de pe vremea lui bunicu, "shlagare" de copcii, ca sa zic asa. Noi cantam deja in engleza, melodii internationale bine cunoscute si chiar piese proprii, compuse special pentru noi. Era o adevarata bucurie, pentru noi ca si copii, sa ni se recunoasca valoarea si sa fim aplaudati la scena deschisa, sa fim premiati de autoritatile locale. Altzii nu pupau asa ceva... In fine, ati inteles ideea
Io, fiind asa mai matura decat copiii de varsta mea, stateam numai cu aia mari din grup si ma simteam una de-a lor. Intotdeauna noi aveam voie sa stam mai mult la discoteca, bineinteles sub supravegherea fiului profei, care era mai maricel asa. In primul an eram asa mai cumintzica, aveam activitati culturale, participam la jocui pe plaja si aveam parte de niscaiva zbenguila la discoteca. Cand am cresut si eu mai mare, pe la vreo 13 ani am inceput sa imi gasesc gagici pe la mare, evident. Primul "iubit" al meu, ma rog, mai mult o iubire platonica (pe vremea aia nici sa ma pup nu stiam), a fost Andrei din Dragasani, si acum tin minte. Frate, cum sa tii minte asa ceva? Ei bine, eu mai stiu. Imi amintesc cum il urmaream din priviri la cantina sau pe plaja. In penultima zi de tabara m-am trezit sa ii zic lui Remus, fiul profei, ca mie imi place de un baiat. Atat mi-a trebuit, ca in doi timpi si trei miscari m-am trezit ca Remus ne face cunostinta. Eh...ne-am lasat noi adresele de corespondenta, da...nimic. Nici o scrisoare, nici din partea mea, nici din partea lui.
Urmatorul an, m-am indragostit de unul Catalin din Targu Lapus. Vai, da inca ce dragoste mare a fost...din parte mea
. Era mai mare ca mine, vreo 17 ani... si ma trata ca pe o pustoaica, bineinteles... Da nici lui nu ii eram foarte indiferenta. Nu rata nici o ocazie sa ma strige de la balconul camerei sale cand treceam prin zona sau de cate ori treceam unul pe langa altul, nu se putea sa nu ma sâcâie cu cate o chestie. Cert e ca noi am mai tzinut legatura in toamna urmatoare, chiar ne-am intalnit intamplator la zilele orasului meu. L-am salutat, el m-a pupat dragastos pe obarz si m-a strans in brate iar eu ce credeti ca am facut? Am fugit . Rusinea asta... Ca dupa ani si ani, cand deja aveam 18, sa ajung sa fiu iubita unui foarte bun prieten de al lui, total intamplator. Numai eu stiam ce amintiri ma napadeau cand imi arata Paul poze cu prietemii lui iar eu il recunosteam in fiecare dintre ele pe Catalin. Ma bufnea rasul in sinea mea...
Boon,dar sa revenim la tabara mult iubita. In anul urmator deja eram mai coapta, aveam deja 15 ani, ma emancipasem si eu, ce dracu? Ma simteam de vreo 18-19 ani, asta si fiinca incepusem sa o ard cu o tipa de 18 ani din grupul nostru si Remus avea deja 19. Pe-atunci am inceput sa o târăsc dupa mine si pe N, cea care imi este acum cea mai buna prietena si colega de apartament aici in Bucuresti. In discoteca incepusem sa devin atractia serii, prin dansul pe care il prestam plina de pasiune. Acesta pasiune m-a adus aproape de Dani, un "bastinas" dupa care toate fetele din discoteca erau moarte... Ne admiram reciproc dansul de la distanta. Cum necum, am ajuns sa ne cunoastem si o jumate de ora mai tarziu ma trezeam sarutandu-ma cu el in spatele discotecii
. Deh, era baiat experimentat, avea vreo 17 ani si stia cum sa "vrajeasca" copcile necoapte ca mine. In clipa urmatoare ma dezmeticesc si il imping dupa care o iau la fuga... ( mama, ce le mai aveam cu fuga, nu gluma 
). Cate zile am mai stat acolo, nu am mai calcat in acea discoteca, va jur. Eram prea timida sa mai dau ochii cu el si totodata speriata, pentru ca in mintea mea eram convinsa ca e vreun violator care vine special din oras in tabara, sa isi caute victimele. Aveam sa il revad in anul urmator...
...cand brusc, a devenit prima mea dragoste, o dragoste inocenta a copilariei, ce a durat si dupa vacanta, alimentata de scrisorile pline de pasiune ce ni le scriam intr-o nebunie..." Te iubesc", "Ba nu, eu te iubesc", "Eu te iubesc cel mai mult", "Ba nu, eu te iubesc mai mult decat tine"... A fost frumos, chiar a fost...
Ultima mea vacanta la Navodari a fost cand aveam 18 ani, treceam pe clasa a 12-a. Deja eram majora, faceam ce vroiam. Mergeam in alte discoteci, fara plozi dupa noi, doar eu cu Remus, N si inca un prieten. Plecatul la Navodari era acum doar un motiv ca sa ne luam bocelutza si sa cutreieram alte statiuni, cu precadere Mamaia. Era distractie, nu gluma. De data asta ma amorezasem de un fotbalist pe nume Ionut, din Moreni. Eram o mica pitzipoanca... (noroc ca mi-am revenit intre timp). Cele mai frumoase amintiri din acel ultim an au fost legate de Radio Vacanta, unde am prestat cu mare placere munca voluntara: prezentam rubrica meteo si dedicatii de pe plaja. Stateam in turnuletzul de unde se emitea si vedeam toata plaja, ma simtzeam "on top of the world". Am fost placut surprinsa cand m-a sunat un prieten ce se afla in Constanta, sa imi zica ca m-a auzit la radio...habar nu aveam ca ceea ce ziceam eu acolo cu atata pasiunea era ascultat de intreg litoralul . Am avut ocazia sa colaborez acolo cu niste oameni din Timishoara, cu ani de radio in spate si sa primesc aprecierile celor implicati in toata treaba asta... Frumos a mai fost... si tot atat de repede s-a si dus...
Mi-e dor de acei ani, de trairile de atunci, de sufletul si gandirea mea de copil naiv, de intamplarile care m-au format si care mi-au imbogatzit existentza... Nu stiu cati copii s-au bucurat de o copilarie ca a mea, dar stiu acum ca perioada asta nu ti-o mai poate aduce nimeni si nimic inapoi... In ziua de azi, copiii devin maturi prea devreme, fetele devin prea devreme femei...Haideti sa mai copilarim putzin... Ce poate fii atat de rau in asta? Macar cu sufletul...
0
bagari in seama
) ca sa va povestesc ce am promis in postul anterior.
Asa cum va spuneam, azi m-a luat melancolia... Mi-am adus aminte de perioada copilariei, o perioada foarte frumoasa din viatza mea, dar aici am sa ma rezum doar la verile cand mergeam la Navodari. Nu are rost sa va zic chiar ce faceam de la varsta de 3 ani, nu?
Ei bine, prima data cand am fost in statiunea asta de care va vorbesc eram in clasa a 3-a. Atunci am fost cu un grup de copii de la o scoala si cu mama si verisoara mea. Eram prea mica sa imi aduc clar aminte unele faze si oricum nu sunt foarte palpitante. Tot ce faceam in perioada aia era sa mergem dimineatza pe plaja la erosol, apoi la masa, apoi la plaja, apoi iar la masa, apoi iar la plaja sau in unele zile in parcul de distractii, apoi iar la masa, apoi culcarica la ora 9. Singura chestie care a fost mai funny asa, era ca de pe atunci incepeam sa ma dezvolt mai asa...cum sa va zic, na ... in orice caz nu aratam ca celelalte fetitze de varsta mea. Unul dintre copiii din tabara chiar m-a intebat la un moment dat, plin de mirare: "Numa clasa a 3-a si ai tzatze asa mari? " Na, acum stiti cum sunt copiii... ce sa mai zici? Adevarul e ca pe vremea aia aveam "acolo" ceva mai mult decat doi nasturei
Apoi cativa ani am lipsit din tabara cu pricina, pana in clasa a 6-a, cand am inceput sa merg cu Palatul Copiilor din Baia Mare, "traditie" care s-a repetat si in anii urmatori, pana in clasa a 11-a. Mergeam acolo in grup mare, vreo 20-25 de puradei, cu profa de muzica si cu o mama, doua, la chemarea Primariei orasului si organizatorilor din taberele de copii pentru a sustine concerte la amfiteatrul din tabara Delfinul. In fiecare an stateam in tabara Albatros, fie la vila 1A, fie la 1B. Imi aduc aminte parca era ieri...Eram vedetele taberei, de ce sa va mint acum? Eram cel mai tare Palat al Copiilor din Romania si asta o cred si acum cu tarie. Asta pentru ca profa noastra era cea mai de gasca EVER, avea un spirit tanar si era foarte apropiata de noi si ne intelegea. Vroia mereu sa fim in top, ne facea cele mai tari costume de scena si ne invatza cele mai misto cantece, nu genu ala de cantece precum " Nu mi-e frica de bau-bau", " Mama", "Sunt domnishoara la varsta mea" sau alte cantece de pe vremea lui bunicu, "shlagare" de copcii, ca sa zic asa. Noi cantam deja in engleza, melodii internationale bine cunoscute si chiar piese proprii, compuse special pentru noi. Era o adevarata bucurie, pentru noi ca si copii, sa ni se recunoasca valoarea si sa fim aplaudati la scena deschisa, sa fim premiati de autoritatile locale. Altzii nu pupau asa ceva... In fine, ati inteles ideea
Io, fiind asa mai matura decat copiii de varsta mea, stateam numai cu aia mari din grup si ma simteam una de-a lor. Intotdeauna noi aveam voie sa stam mai mult la discoteca, bineinteles sub supravegherea fiului profei, care era mai maricel asa. In primul an eram asa mai cumintzica, aveam activitati culturale, participam la jocui pe plaja si aveam parte de niscaiva zbenguila la discoteca. Cand am cresut si eu mai mare, pe la vreo 13 ani am inceput sa imi gasesc gagici pe la mare, evident. Primul "iubit" al meu, ma rog, mai mult o iubire platonica (pe vremea aia nici sa ma pup nu stiam), a fost Andrei din Dragasani, si acum tin minte. Frate, cum sa tii minte asa ceva? Ei bine, eu mai stiu. Imi amintesc cum il urmaream din priviri la cantina sau pe plaja. In penultima zi de tabara m-am trezit sa ii zic lui Remus, fiul profei, ca mie imi place de un baiat. Atat mi-a trebuit, ca in doi timpi si trei miscari m-am trezit ca Remus ne face cunostinta. Eh...ne-am lasat noi adresele de corespondenta, da...nimic. Nici o scrisoare, nici din partea mea, nici din partea lui.
Urmatorul an, m-am indragostit de unul Catalin din Targu Lapus. Vai, da inca ce dragoste mare a fost...din parte mea
. Era mai mare ca mine, vreo 17 ani... si ma trata ca pe o pustoaica, bineinteles... Da nici lui nu ii eram foarte indiferenta. Nu rata nici o ocazie sa ma strige de la balconul camerei sale cand treceam prin zona sau de cate ori treceam unul pe langa altul, nu se putea sa nu ma sâcâie cu cate o chestie. Cert e ca noi am mai tzinut legatura in toamna urmatoare, chiar ne-am intalnit intamplator la zilele orasului meu. L-am salutat, el m-a pupat dragastos pe obarz si m-a strans in brate iar eu ce credeti ca am facut? Am fugit . Rusinea asta... Ca dupa ani si ani, cand deja aveam 18, sa ajung sa fiu iubita unui foarte bun prieten de al lui, total intamplator. Numai eu stiam ce amintiri ma napadeau cand imi arata Paul poze cu prietemii lui iar eu il recunosteam in fiecare dintre ele pe Catalin. Ma bufnea rasul in sinea mea...
Boon,dar sa revenim la tabara mult iubita. In anul urmator deja eram mai coapta, aveam deja 15 ani, ma emancipasem si eu, ce dracu? Ma simteam de vreo 18-19 ani, asta si fiinca incepusem sa o ard cu o tipa de 18 ani din grupul nostru si Remus avea deja 19. Pe-atunci am inceput sa o târăsc dupa mine si pe N, cea care imi este acum cea mai buna prietena si colega de apartament aici in Bucuresti. In discoteca incepusem sa devin atractia serii, prin dansul pe care il prestam plina de pasiune. Acesta pasiune m-a adus aproape de Dani, un "bastinas" dupa care toate fetele din discoteca erau moarte... Ne admiram reciproc dansul de la distanta. Cum necum, am ajuns sa ne cunoastem si o jumate de ora mai tarziu ma trezeam sarutandu-ma cu el in spatele discotecii
. Deh, era baiat experimentat, avea vreo 17 ani si stia cum sa "vrajeasca" copcile necoapte ca mine. In clipa urmatoare ma dezmeticesc si il imping dupa care o iau la fuga... ( mama, ce le mai aveam cu fuga, nu gluma ). Cate zile am mai stat acolo, nu am mai calcat in acea discoteca, va jur. Eram prea timida sa mai dau ochii cu el si totodata speriata, pentru ca in mintea mea eram convinsa ca e vreun violator care vine special din oras in tabara, sa isi caute victimele. Aveam sa il revad in anul urmator...
...cand brusc, a devenit prima mea dragoste, o dragoste inocenta a copilariei, ce a durat si dupa vacanta, alimentata de scrisorile pline de pasiune ce ni le scriam intr-o nebunie..." Te iubesc", "Ba nu, eu te iubesc", "Eu te iubesc cel mai mult", "Ba nu, eu te iubesc mai mult decat tine"... A fost frumos, chiar a fost...
Ultima mea vacanta la Navodari a fost cand aveam 18 ani, treceam pe clasa a 12-a. Deja eram majora, faceam ce vroiam. Mergeam in alte discoteci, fara plozi dupa noi, doar eu cu Remus, N si inca un prieten. Plecatul la Navodari era acum doar un motiv ca sa ne luam bocelutza si sa cutreieram alte statiuni, cu precadere Mamaia. Era distractie, nu gluma. De data asta ma amorezasem de un fotbalist pe nume Ionut, din Moreni. Eram o mica pitzipoanca... (noroc ca mi-am revenit intre timp
). Cele mai frumoase amintiri din acel ultim an au fost legate de Radio Vacanta, unde am prestat cu mare placere munca voluntara: prezentam rubrica meteo si dedicatii de pe plaja. Stateam in turnuletzul de unde se emitea si vedeam toata plaja, ma simtzeam "on top of the world". Am fost placut surprinsa cand m-a sunat un prieten ce se afla in Constanta, sa imi zica ca m-a auzit la radio...habar nu aveam ca ceea ce ziceam eu acolo cu atata pasiunea era ascultat de intreg litoralul . Am avut ocazia sa colaborez acolo cu niste oameni din Timishoara, cu ani de radio in spate si sa primesc aprecierile celor implicati in toata treaba asta... Frumos a mai fost... si tot atat de repede s-a si dus...
Mi-e dor de acei ani, de trairile de atunci, de sufletul si gandirea mea de copil naiv, de intamplarile care m-au format si care mi-au imbogatzit existentza... Nu stiu cati copii s-au bucurat de o copilarie ca a mea, dar stiu acum ca perioada asta nu ti-o mai poate aduce nimeni si nimic inapoi... In ziua de azi, copiii devin maturi prea devreme, fetele devin prea devreme femei...Haideti sa mai copilarim putzin... Ce poate fii atat de rau in asta? Macar cu sufletul...
Recunosc ca mi s-au umezit ochii si m-am trezit afishand un zambet tâmp, aducandu-mi aminte de momentele petrecute acolo ani la rand. Dar mai multe detalii, mai pe seara, cand ajung acasa... si daca o sa mai am chef sa scriu. Oricum, tre sa si termin, daca am inceput sa va povestesc deja, nu? 
+asphalt+fetish.jpg)
street+demon+ii.jpg)
Doamne, ce mai oameni... Dupa acest episod, m-am dus sa imi beau cafeaua si sa imi fumez tzigara binemeritate. Deh, ma astepta un alt drum de facut.
Primesc niste indicatii cum sa ajung acolo. Imi prind urechiile in acele indicatii. Mi-ar trebui un sistem GPS atasat la picior care sa imi zica: " Faceti aici dreapta. Acum faceti stanga. Mai avetzi 100 m pana la destinatie... " Mintea mea functioneaza in asemenea situatii, chiar le am cu orientarea, daca e sa am de mers pe ceva stradutze si nu cunosc decat strazile principale ce o incadreaza, ma descurc eu, am vedere in spatiu. Da ce nu imi zice mintea mea e si cat am de parcurs pana acolo. Asta e cel mai dureros. In fine... Bazandu-ma din nou pe intuitzia mea am ajuns la destinatie fara probleme si nerespectand indicatiile primite. Ah, asa sunt eu, o rebela, ce sa fac? Intotdeauna fac cum cred eu. Si bine fac! Rezolv si treaba acolo... acum chiar ca e gata. Ma intorc la birou si stau sa termin de scris pe blog 
PS Mai e ceva din ziua asta, trebuie sa mai invart putzin de cheitza si sa ma rog sa ajung pe picioare acasa, teafara si nevatamata.
Acum mi-a atras atentia R, prietena mea, ca nu imi merg comentariile pe blog. Nu stiam eu de ce nu mai primesc nici unul, ma gandeam ca m-au parasit cei 3 cititori ai mei... Asa ca am facut niste modificari si comentariile vor aparea de acum incolo intr-o fereastra de tip pop-up. Da' ce draci am... stau de vreo 3 saptamani asa ca proasta. Bun, deci de acum incolo puteti sa apasati cu incredere pe" Trimiteti un comentariu", ca s-a rezolvat dilema. Va multumesc !
Postări
