Dogs - love them or hate them?

Un suflet mare iubeste orice vietzuitoare, orice "aminal" . Ei bine, si eu sunt una dintre acei marinimosi; de cate ori vad la tv sau pe strada sau in poze un cutzu dragutz sau o pisi scumpa, ma topesc toata si incep cu din alea : "Iuiiii...tzutzi-muzti...skumpy-tzumpy...giugu-lugu". Asa,sa trecem peste. Ma, da cainii "homeless" nu ii suport de nicio culoare. De fapt doar pe unii, de ce sa generalizez? Si asta in urma unor patzanii din care am iesit "clean", dar care mi-au provocat asa o teama de ei, teama ce inainte nu o aveam. Acum vreo 2 ani lucram la un restaurant destul de izolat, prin zona Piatza Presei Libere, si cand plecam seara acasa trebuia sa trec printr-o zona nepopulata, plina de boschetzi. Asa...si mergeam eu fluierand intr-o seara, fara nici un stres (de fapt nu fluieram, ca nu stiu) si dintr-o data ma trezesc ca din stanga mea, dintre tufisuri, sare o haita de vreo 10 caini (nu exagerez deloc), care se indrepta in fuga catre mine maraind si latrand ca la cel mai mare boschetar. In clipa aia am simtzit ca inlemnesc. Bestiile ma inconjurasera si continuau sa ma latre si sa isi arate dintzi. In momentele alea mi-au trecut prin fatza ochilor toate momentele importante din viatza mea (mi-am vazut chiar si propria nastere, frate) si deja imi faceam rugaciunile. Ma, mi-am zis ca daca incep sa fug, e vai de curu meu, daca stau in loc, o sa raman acolo pana maine dimineatza probabil, dar si de continuat drumul imi era frica sa il continui. Pana la urma mi-am luat inima in dintzi si am facut primul pas, si apoi al doilea si tot asa, da parca haimanalele latrau si mai intaratate. Asa mi-am continuat eu drumul, simtzind din cand in cand cate un bot atingandu-mi picioarele (ce senzatzie de adrenalina... E un fel de alba-neagra: te musca, nu te musca?...)si vazand ca numa nu au de gand sa ma scuteasca, am inceput sa ii injur si sa tzip la ei . Frate, cat de idioata sa fiu sa incep sa ii injur??? De parca aia stiau ce la zic eu acolo de mama si de pizda... In fine...Ideea e ca intr-un final astia s-au plictisit de marait si latrat si au abandonat batalia. In momentul ala am simtzit ca acolo sus ma iubeste cineva. A doua faza...cam la distantza de un an de prima, cand abia ca ma vindecasem emotzional de la prima, mi se intampla o chestie similara. De data asta treceam pe langa un santier in constructzie, cand un caine asa mai bossy incepe sa ma latre si dupa el toata ceata de "discipoli" (se vedea pe el ca el era sefu). Si ce crezi? Sare fraieru sa ma muste, si nimereste geanta .Ma, si acum ii multzumesc lui Dumnezeu ca am fost inspirata sa imi pun geanta pe umarul drept, atarnand pe buca dreapta, ca altfel m-as fi pricopsit cu niste frumoase urme de coltzi pe popo-ul meu. Si-apoi sa o vedetzi voi pe Stropinela alergand printre masini, ca sa treaca pe partea ai'lalta...Mashinile "claxona", cainii "latra"...era extraordinar, intr-un cuvant...NOT! Si uite asa am scapat si a doua oara din ghearele fiarelor. Ma, acuma io ma intreb asa: ce-or fi avand cainii astia cu o biata fetitza (recte io), care iubeste animalele mai mult ca pe oameni ( cu unele exceptzii)? Pe ciclu nu eram, a homeless nu putzeam, de intaratat nu i-am intaratat... Mi-am zis ca na, oi fi calcat pe teritoriul lor, in ma-sa, ca altfel nu-mi explic. In fine...cert e ca de atunci, ma cac pe mine de frica daca sunt pe strada si vad un caine care da semne de turbare, sau daca aud vreun latrat de bagabont in apropierea mea... Ce sfaturi imi datzi sa scap de aceasta frica, "doctore Andrei"?

Scrijelit de Simone la 21:37